Home / Recomespar / Casa-Muzeu IAZ
Casa-Muzeu IAZ
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::



:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Repere geografice şi culturale
Aflat la 22 de kilometri de Şimleu Silvaniei, la poalele munţilor Plopiş, satul Iaz (comuna Plopiş) oferă vizitatorilor bucurii de neuitat. Iubitorii de turism găsesc aici splendide peisaje submontane, păduri cu faună bogată (căprioare, mistreţi, jderi), rezervaţia naturală Mlaştina de la Iaz, în care creşte planta carnivoră Drosera rotundifolia, apă termală la băile Boghiş din apropiere. Dar cunoscătorii vor aprecia mai mult istoria acestei zone, locuite de români, maghiari şi slovaci, şi dragostea pentru tradiţii a localnicilor. Oamenii ţin la satul lor, nici cei plecaţi în străinătate nu-şi înstrăinează pământul, îşi iubesc tradiţiile şi îşi poartă cu mândrie costumele ţărăneşti la biserică, de sărbători. Cu aceeaşi mândrie şi bucurie Ligia-Alexandra Bodea prezintă vizitatorilor cultura locală, într-un muzeu etnografic plin de amintiri.



Curajul mărturisirii
La o vârstă la care majoritatea tinerilor se lasă atraşi doar de promisiunile viitorului, Ligia Bodea este altfel, fără a fi în afara generaţiei ei. A avut curajul să-şi manifeste plenar personalitatea şi a adăugat viitorului trecutul, pe care îl iubeşte fără rezerve, cu un adânc şi nemărturisit patriotism. Născută în Iaz, din strămoşi trăind în aceeaşi curte de generaţii întregi, Ligia-Alexandra Bodea abia a terminat clasa a XII-a (în prezent este studentă la Kinetoterapie, la Cluj) şi colecţionează de 8 ani. Primele obiecte le-a adunat la 11 ani, după moartea unei bunici iubite, a cărei amintire şi-a dorit-o perpetuată şi prin păstrarea neschimbată a interiorului casei în care locuise toată viaţa. A adăugat obiecte adunate din sat, mai întâi singură, apoi cu ajutorul părinţilor, care au susţinut-o fără rezerve. De doi ani organizează o tabără de pictură pe sticlă, „Icoana din sufletul meu. Tradiţie şi originalitate”. Participă la expoziţii, proiecte culturale, târguri, la Zalău, Sibiu, la cursuri de formare şi ateliere (la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti şi la Miercurea-Ciuc), emisiuni TV, ducând pretutindeni un colţ de gospodărie sălăjeană, un strop de credinţă vie, surprinsă în icoanele pe care le pictează, puritatea tinereţii şi înţelepciunea străveche a bătrânelor din satul natal.



Colecţionând amintiri
La moartea bunicii, în 2003, Ligia nu i-a lăsat pe părinţi să dărâme casa bătrânească, construită pe la 1880. A păstrat şi obiectele cu care crescuse, aşa cum le rânduise bunica, şi a început să adune altele din sat. Nu avea nici 12 ani, când, prietenă cu bătrânele singure, le ajuta la treburile casei, sperând să primească în schimb obiecte vechi. Uimiţi de hotărârea fetei, părinţii s-au implicat şi ei, au cumpărat obiecte din toată zona, câte se mai găseau. Au renovat casa, scoţând duşumeaua din camera de locuit şi ungând cu lut pe jos, ca în vechime, după dorinţa Ligiei.

Amenajând Muzeul, Ligia a dorit să lase obiectele ca într-o casă ţărănească, dar, având prea multe, le-a expus mai înghesuit. Rezultatul e încântător, iar obiectele, multe de sfârşit de secol XIX, au o mare valoare. În camera de locuit a păstrat obiectele ca pe vremea bunicii: patul, masa cu scaunele, lădoiul, nici măcar locul icoanei bunicii nu l-a schimbat. A montat, în schimb, războiul de ţesut, a expus icoane pe sticlă şi costume. Tot felul de obiecte pe rafturile încastrate în perete, ceramica mai voluminoasă, într-un colţ, pe jos. Farfurii pe grinzi, multe, însufleţind încăperea. În camera de mândreţ, alte lăzi de zestre, pline ochi cu costume: spăcele, poale, zadii, baticuri, laibăre, sumane. Pe rudă şi pe pat, textile de interior cu cusături complicate, în culori rafinate.



În talpă (prispă), alte obiecte, mai mult lemn şi ceramică. Şi, cum gospodăria e mare, Muzeul se extinde în curtea largă, cu iaz pentru peşti, cu pomi şi alei: într-un foişor, maşinării: maşină de treierat manuală, tileagă, plug, teasc pentru struguri, râşniţă, forjă. Într-o parte au montat o stupină veche de 150 de ani, piesă remarcabilă prin vechime şi raritate.

Ligia visează la un ecomuzeu, cu o casă-muzeu amenajată ţărăneşte cu cele mai valoroase obiecte din colecţie, iar în alte case să se poată locui ca în vechime. Până va reuşi să-şi împlinească şi acest vis, Ligia Bodea îi învaţă pe copii să picteze icoane pe sticlă şi stă de vorbă cu bătrânii, pentru ca amintirile unei lumi vechi să nu dispară odată cu ei.

[Ligia Bodea]
Copyright Asociatia RECOMESPAR | 2013
webdesign EOA